Lămâița este o plantă perenă care face parte din familia de mentă Lamiaceae. Era folosită în antichitate de greci și romani în scopuri medicinale. În secolul șapte a fost introdusă în Spania unde a fost domesticită și răspândită în restul europei. Lamaita, roinita sau melisa este o planta puternic aromata cu miros de lamaie, dupa cum ii spune si numele.
În gastronomie lămâița este folosită în prepararea salatelor, preparatelor cu fructe, a unor mâncaruri cu peste și a ceaiurilor. Se combină bine cu menta.
Are și diferite întrebuințări medicinale. Este folosită pentru uzul intern (ingerată), sub forma de ceaiuri și pentru uzul extern sub forma de ulei. Lămâița se foloseste pentru tratarea problemelor gastrointestinale, ale sistemului nervos și ale ficatului.
Este un bun repelent împotriva insectelor, în special împotriva țânțarilor.
Pentru că face parte din familia de mentă Lamiaceae și asemanator altor plante din această familie, poate să fie o plantă invazivă dacă nu este ținută sub control. De această dată nu rădăcinile sunt vinovatul pentru invazivitatea plantei (cum este cazul mentei), ci semințele. Lămâița este o plantă rezistentă care supraviețuiește peste iarnă și revine la viață în primăvara anului urmator. Se dezvoltă cu brio în lumina directă a soarelui și tolerează bine umbra (în unele cazuri umbra îi îmbunătățește gustul). Prefera un sol ușor umed cu o abilitate bună de drenare, în general nisipos sau argilos.
Îngrijirea în ghiveci. Ghiveciul cu lămâiță trebuie așezat la geam dacă vrem să îl păstrăm în casă, unde soarele nu poate să pătrundă atât de mult și în general este un aer mai răcoros decat afară. Dacă dorim să păstrăm ghiveciul pe verandă sau în grădină va trebuii să-i oferim și putină umbră, în special în zilele dogoritoare ale verii. În general lămâița nu necesită foarte mult spațiu pentru că nu are o tufă foarte deasă și nu crește foarte mult în afara ghiveciului, dar trebuie să-i oferim un spațiu adecvat pentru aerisire. Pământul trebuie să fie puțin umed și în acest caz vom uda planta doar când suprafața solului este uscată.
Recoltarea în ghiveci se face prin tăierea sau ciupirea tulpinilor deasupra unei perechi de frunze sau prin ruperea frunzelor, pe toată durata sezonului de creștere. În general frunzele mai bătrâne și mai mari, de la baza plantei, au cea mai puternică aroma. Astfel putem să recoltăm din exterior și de la baza plantei sau tăind tulpinile din vârf (ultima metodă va stimula lămâița să crească și va îmbogății recolta). În orice fel am alege să recoltam trebuie să avem în vedere că nu trebuie să rupem prea multe frunze sau să tăiem tulpinile prea lungi, pentru a nu slăbi planta.
Transplantarea în pământ se face prin răsaduri de la o plantă matură. Pentru că lămâița rezistă cu bine peste iarnă, putem să demarăm procesul de transplantare de două ori pe an. Odată pe la jumătatea primăverii îndată ce s-a încalzit vremea sau pe la începutul toamnei în luna septembrie, cănd poate să beneficieze de destulă lumină solară pentru o dezvoltare optimă a răsadurilor. Pământul în care transplantăm lămâița trebuie să fie nisipos sau argilos și trebuie să aibă o bună capacitate de drenare. Schema de plantare este cea cu distanța de 45cm între plante și 55cm între rânduri. Această schemă îi oferă suficient spațiu pentru aerisire și ne oferă destul spațiu pentru recoltare.
Păstrarea. Frunzele de lămâiță se pot păstra:
- uscate, pentru perioade lungi
- congelate în pungi de plastic, pentru perioade medii (câteva săptămâni)
- refrigerate în pungi de plastic, pentru perioade scurte (câteva zile)
Rezista afara peste iarna:
da